E

Este ora 20.00, tocmai am ieşit de la serviciu după o zi care în prima instanţă nu anunţa decât o întârziere de dimineaţă şi mult de lucru. Privesc în jurul meu şi am senzaţia că simt aerul aşezat. Este o senzaţie palpabilă, dar nu cu mâinile ci cu sufletul. Păşesc şi parcă totul cântă a armonie. Maşinile care trec pe drum, oamenii grăbiţi, vântul, parcă toate aceste elemente iau parte în crearea unui cântec al existenţei. Analizez corpul şi….simt fericire! Deşi corpul doare în urma unei febre musculare, sentimentul de fericire este viu şi vibrant. Păşesc şi cu fiecare pas se lărgeşte zâmbetul pe chip. Agitaţia a devenit cântec pentru urechile corpului meu, mersul este parcă precum un dans. În stânga mea o clădire în contrucţie îşi spune povestea prin zgomotele şi vocile celor care lucrează de zor la ridicarea ei. Simt linişte în interior. Culorile au devenit mai vii, vibrante. Copacii se mişcă şoptindu-mi lucruri despre viaţă, nu aud cuvinte…doar vibraţie la o anumită frecvenţă. Mă simt în siguranţă,  simt că am tot ceea ce am nevoie în clipa respectivă. Corpul respiră în ritmul lui lipsit de efort, inima bate constant şi-l acompaniază. Zâmbetul larg de pe chip exprimă ceea ce se întâmplă în interior. Ce miracol, ce minune! Un gând se ridică în aer şi-mi spune…” unde ai fost până acum, de nu ai văzut toate astea?” Încep să rad în hohote şi nu simt nevoia să dau nici un răspuns gândului. Bucuria domneşte în aer. ATÂT!

Sursa foto: https://pixabay.com/

There are no comments