D

De când mă știu am avut abilitatea de a găsi cele mai stupide scuze pentru a nu face lucrurile pe care mi le doresc.

Mereu am găsit câte ceva care să mă distragă. Fie că mă apucam să spăl vase când voiam să citesc sau să aranjez rufe când era timpul să fac mișcare. Am făcut tot felul de tâmpenii care să-mi întârzie activitatea dorită.

Este ca și când toată distragerea îmi oferea mai multă satisfacție decât a face lucrul dorit. Un total nonsens, sau nu?

Defapt ce se ascunde în spatele distragerii?

Am stat și am observat pentru că nu era loc de analizat. Am observat că în spatele gândurilor mele de a face altceva decât acțiunea dorită se afla câte-o frică. Poate frică sună mult, hai să îi spun credință limitativă.

Ce sunt credințele limitative?

Acestea reprezintă cam orice cumul de gânduri sau senzații care îți trec prin cap sau corp și care fac referile la tine sau la ceilalți. Tot ce urmează după „Eu sunt” sau „Ei sunt”. Acolo sunt și limitele noastre.

Dacă stai și observi fără să analizezi și să pui etichete, realizezi că în capul și în corpul tău rulează cel puțin o poveste. Aceasta îți oferă terenul de joacă pe care tu îți desfasori activitatea. Terenul tău (lumea ta) poate fi foarte mic și atunci te loveșți de propriile margini, strangulandu-ți acțiunile sau pur și simplu fiind într-o așteptare surdă. Ori poate fii foarte mare și în felul asta să hoinărești precum o găină fără cap fiindu-ți frică de ceea ce poate fi în vasta ta împărăție.

Cum prezint eu lucrurile aici, îți lasă impresia că nici unul din cele două modele nu este viabil.

Așa și este!

Mai există o variantă care poate suna riscant. Anume aceea de a avea o lume in care nu știi care îți sunt granițele, sau mai mult de atât, nu are granițe. Aceasta este tipul de lume pe care o explorezi curios fără să pui etichete pe experiențe si a căror experiențe nu te definesc. Definit=îngrădit, sunt ale tale dar nu sunt TU!

Cine ești tu? Cine sunt ei?

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/

There are no comments