N

Nu știu ce experimentez în aceste clipe. Mă simt gol, părăsit, abandonat…deși nu sunt al nimănui.

Atârnat de niște tipare ale vieții. Odată scos din ele simt ca și cum ceva din mine a dispărut. Acel ceva nu va mai avea loc, nu se va mai manifesta, cel puțin așa cum îmi era mie cunoscut și recunoscut.

Habar nu am!

Am dormit doar câteva ore, vre-o 3 și somnul a fugit, lăsând loc unui gol. Nici măcar nu mă pot plânge de un amalgam de gânduri pentru că acesta nu este.

Ori de câte ori pun atenția în interior și caut ceva în aceste clipe nu mă așteaptă acolo decât o liniște. Nu liniște ci mai degrabă o suspendare a ceea ce a fost odată lumea mea interioară.

Îmi vine să plâng, să sufăr, să urlu.

Deși uneori m-au încercat gânduri mai grave în consecință decât ceea ce se întâmplă în acest moment în jurul meu, nici unul nu a reușit să trezească această suspendare.

Interesant cum aveam senzația că nimic nu mă mai poate atinge, observ că nu pot trece prin viață neatins de aceasta și realizez că acesta este rolul ei. Să te atingă să te zduncine, să-ți dărâme concepte, idei despre ceea ce tu crezi că este adevărat sau neadevărat.

Ca într-un final să rămâi suspendat, lipsit de ceea ce credeai că ești tu. Mă privesc și îmi dau seama că nu există varianta „bună sau rea” în a trata situația.

Nici măcar nu știu ce doare…

Mă las în voia curgerii naturale a vieții, oricum iluzia controlului a picat și ea odată cu „lumea mea”.

Când nu știi ce să faci…ce faci? Taci?

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/

There is 1 comment


Post a new comment