Când tristețea poartă zâmbet

Ai întâlnit vreodată o persoană care pozează într-un zâmbet toată, iar dacă privești din exterior ți se pare că are toată lumea la picioare?

Când în schimb te uiți cu ochiul cunoscătorului vezi că dincolo de zâmbet se ascunde o nesiguranță și niște construcții mentale care mănâncă bucăți din suflet.

Am stat și am cugetat întrebându-mă cum pot cele două să coexiste. O tristețe adâncă hrănită de sentimente de vină și niște zâmbete largi luminoase.

Paradoxal cele două sunt în antiteză, când în realitate ele sunt de fapt fețe ale aceleași monede.

Tristețea este zâmbetul decăzut, bucuria care  cu aripi frânte vrea să zboare dar nu poate, zăbovind în ungherele sufletului. Căutând în cele mai adânci cotloane materiale pentru făurirea unor noi aripi.

Zâmbetul este reușită înălțării, acea dulceață a emoțiilor, care nu are legătură cu exteriorul, ci cu ceea ce curge în interiorul fiecăruia, energia care acum s-a calibrat pe o frecvența, pe care unii o numesc mai înaltă.

Pendulăm între cele două mai mult și mai des decât ne putem imagina, fugind de una și îndreptându-ne către cealaltă, fără să realizăm că de fapt fiecare din ele își are propriile daruri. Pe care dacă știm să le integrăm, ne înaltă, una printr-un zbor lin iar cealaltă prin salturi demne de Superman :).

Ce zici, data viitoare când te găsești într-una din aceste situații… o să privești cu alți ochi?

Poate nu critici, ci deschiși.

Hm…

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/

Pe drumul scuzelor…iarba-i mai dulce dincolo de gard.

De când mă știu am avut abilitatea de a găsi cele mai stupide scuze pentru a nu face lucrurile pe care mi le doresc.

Mereu am găsit câte ceva care să mă distragă. Fie că mă apucam să spăl vase când voiam să citesc sau să aranjez rufe când era timpul să fac mișcare. Am făcut tot felul de tâmpenii care să-mi întârzie activitatea dorită.

Este ca și când toată distragerea îmi oferea mai multă satisfacție decât a face lucrul dorit. Un total nonsens, sau nu?

Defapt ce se ascunde în spatele distragerii?

Am stat și am observat pentru că nu era loc de analizat. Am observat că în spatele gândurilor mele de a face altceva decât acțiunea dorită se afla câte-o frică. Poate frică sună mult, hai să îi spun credință limitativă.

Ce sunt credințele limitative?

Acestea reprezintă cam orice cumul de gânduri sau senzații care îți trec prin cap sau corp și care fac referile la tine sau la ceilalți. Tot ce urmează după “Eu sunt” sau “Ei sunt”. Acolo sunt și limitele noastre.

Dacă stai și observi fără să analizezi și să pui etichete, realizezi că în capul și în corpul tău rulează cel puțin o poveste. Aceasta îți oferă terenul de joacă pe care tu îți desfasori activitatea. Terenul tău (lumea ta) poate fi foarte mic și atunci te loveșți de propriile margini, strangulandu-ți acțiunile sau pur și simplu fiind într-o așteptare surdă. Ori poate fii foarte mare și în felul asta să hoinărești precum o găină fără cap fiindu-ți frică de ceea ce poate fi în vasta ta împărăție.

Cum prezint eu lucrurile aici, îți lasă impresia că nici unul din cele două modele nu este viabil.

Așa și este!

Mai există o variantă care poate suna riscant. Anume aceea de a avea o lume in care nu știi care îți sunt granițele, sau mai mult de atât, nu are granițe. Aceasta este tipul de lume pe care o explorezi curios fără să pui etichete pe experiențe si a căror experiențe nu te definesc. Definit=îngrădit, sunt ale tale dar nu sunt TU!

Cine ești tu? Cine sunt ei?

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/

Simple șoapte…

Problemele mele sunt simple șoapte dacă stau și compar cu ceea ce văd în jurul meu. Adică am o familie fericită, am liniștea cu mine. Din când în când mai simtte un disconfort… de la ceea ce mănânc. În rest provocările mele sunt cele pe care le aleg și cărora vreau să le fac față. Nimeni și nimic nu mă împinge spre vreun abis.

Și atunci?…

"- Problemele mele sunt simple șoapte și totuși mă sperie de mă cac pe mine, pentru că eu le-am creat..."

Acestea sunt vorbe dintr-un dialog cu un așa zis prieten. Chiar, cum vine treaba asta? Creăm în propria minte niște aberații de care mai târziu să ne speriem sau să ne împiedicăm pentru a devia de la direcția spre care dorim să ne îndreptăm. Nimeni nu spune că povestea ta nu este reală :), și totuși asta este o simplă poveste. Ruptă din adâncurile minții, presărată cu niște experiențe distorisionate despre ceea ce ți s-a întâmplat la un moment dat.
Wake-up! Nu mai ești acolo, nu mai ești atunci 10, 20, 30 de ani când ți s-a furat suzeta prima dată, când erai jepcărit la colț de stradă de către cei mari. Singura ta suferință “reală” este cea care se întâmplă în capul tău. Privește în jurul tău, nu este nimeni care să te asuprească, care să te prindă să îți ia banii de buzunar, care să te bată. Totuși tragedia pe care o trăiești este cu atât mai mare și mai morbidă. Pentru că stai cu un zâmbet exersat pe chip și înăuntrul tău este război.
Te scindezi în 1001 de bucăți care mai de care trăgând în altă direcție. Pentru ce? Probabil ai nevoie de ceva entertaiment în viața ta pentru a te simți viu. Când ai învățat că distracția care te poate duce la exaltare este cea de senzațional? Ai ajuns să confunzi asta cu proasta calitate. Pe care o perpetuezi în capul tău. Pe bune!?!?
Grow-up! În capul tău poți să faci ceea ce vrei tu! Acolo ești singur la butoane, distracția poate să fie una care să îți facă plăcere. Te poți simți viu și fără să creezi o tragedie. Bucură-te de o comedie bine făcută în care tu ești actorul principal și de care nu se râde, ci care râde.
Simplu! Când realizezi că problemele tale sunt simple șoapte, radeeeeeee omule, nu te abține. Râzi când îți vezi absurditatea gândurilor, razi de propria stupiditate, că te iei prea în serios. Apoi o să vezi cum ceea ce părea o corvoadă se transformă în baloane de aer care te ridică în loc să te apese.
Move on!

Crezi că poți acum?

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/

Competiția chin sau binecuvântare

Competiția este un lucru minunat, aceasta reprezintă prilejul ideal pentru etalarea competențelor, abilităților dobândite sau șlefuite. Un semn al progresului fizic sau intelectual.

Problema intervine când apare stresul competițional. Acesta se manifestă în momentul în care simți că ești incapabil. Când abilitățile tale nu se ridică la nivelul provocării.

Adversarul reprezintă companionul care-ți este alături pentru a scoate din tine ce ai mai bun de oferit. Privește-l ca pe un catalizator care grăbește procesul, fără el nu ar exista competiție.

Arta etalării se transformă într-o chestie tensionată pe care o punem într-o bulă și o numim stres. De obicei bula se localizează în piept, stomac sau în ceafă.

Dacă abilitățile tale sunt cele potrivite pentru sarcina prezentată atunci nu văd unde ar fi problema, și pentru ce atâta stres :). Cumva la un moment dat în existența noastră am luat de bună tensiunea și am integrat-o în noi, ca și cum fără ea ne-am dezintegra.

Stai o clipă și gândește-te…Ori de câte ori ceva din corpul tău funcționează corespunzător nici măcar nu simți că organul respectiv se află acolo și își face treaba LINIȘTIT. Dar în momentul în care ceva este dereglat, corpul are metodele lui de a trage semnale de alarmă.

Prima dată un mic disconfort, o tensiune de mică durata, care într-un final se transformă în ceva acut și dureros. Până când decizi să te adresezi problemei și să ajuți corpul să restabilească echilibrul natural.

Același lucru se întâmplă în competiția sportivă sau în business. Corpul trage semnalul de alarmă pentru că întâlnește o situație necunoscută. Mintea îți invadează capul cu întrebări care mai de care mai complexe, iar tu în loc să îți acorzi timp să respiri, să vezi dacă într-adevăr s-a întâmplat ceva demn de luat în seama, te focalizezi pe senzația de tensiune din corp și nu faci decât să reproduci starea.

Uneori uiți să respiri, sau o faci sacadat și scurt folosind partea de sus a plămânilor umflandu-ți pieptul, creând și mai multă tensiune în corp. Fiecare sportiv sau om de business de succes care este întrebat ce anume a făcut în momentul lui de glorie vorbește despre o stare de flow, lipsită de efort. Ca și cum el ar fi fost mai mult observatorul acțiunii decât cel care o realizează.

Unde este gloria în toată chestia asta? Dacă eu nu sunt nici măcar conștient de ceea ce fac, și dacă nu-mi pot atribui ceea ce am făcut oferind o explicație complexă și inteligentă despre ce și cum am făcut EU!

Ei bine frumusețea fix asta este. Nu ai nevoie să vorbești sau să-ti atribui ceea ce deja ești :). Acțiunea însăși. Nu ai nevoie să  scrie pe fruntea ta SUNT CAMPION. Pentru că toate acestea se vor vedea că atribute intrinseci, fără a fi nevoie să le verbalizezi.

Tu expresia a ce ești?

de Călin Mugurel

Sursa foto: https://pixabay.com/

 

Gânduri…

Sunt gânduri pe care le pun pe foaie. Nu știu ce o să iasă și asta îmi stârnește curiozitatea. Aerul în jurul meu este plăcut. Am o senzație de liniște, pace…Așezare. Probabil este de la scaunul pe care stau.

Afară se inserează, E fain! Ziua cu noaptea se întâlnesc într-un dans haios. Oamenii sunt în tranșă lor, departe de ceea ce se întâmplă și adânciți în telefoanele lor. Zâmbesc, imi simt respirația cum intră și iese din plămâni. Respir universul, mă respir pe mine. E fain! Am ajuns să realizez ceva…Fiecare vis care nu este pus în practică moare, fiecare gând neenergizat dispare. Viața se desfășoară în fiecare zi, ea crește nonstop. Este o curgere de energie continuă.

Așa că tu cititorule care ai un vis, dacă nu lucrezi la el astăzi atunci visul tău moare. Se stinge ușor, ușor ca într-un final să-și dea ultima expiratie, nefiind inspirat de către tine.

Au trecut ani buni în care am așteptat să se întâmple ceva, ca într-un final să realizez că totul se întâmplă și eu sunt singurul care așteaptă. Uit, sau mă fac că nu văd uneori mințindu-mă că sunt prea slab pentru a face față curgerii vieții.

Se zice că ne certăm copiii atunci când le este frică de întuneric, dar omule matur, tu ajungi să îți fie frică de lumina. Un tip inteligent a spus odată : ” Oamenii nu poartă culori pentru că le este frică să fie văzuți”.

Este ciudat cum atunci când avem câte un copil mic pe mâna îl îmbrăcăm în tot felul de chestii caraghioase, îl împopoțonăm că pe o bijuterie că să-l observe tot poporul. Dar de noi uităm…purtăm blugi, tricouri, cămăși, bluze – negre, gri, kaki, mințindu-ne că este mai comod așa.

Cum ar fi dacă astăzi ai muri? Ei bine eu dacă mor astăzi vreau ca atunci când doamna moarte vine, măcar să mă găsească bine îmbrăcat, viu colorat. Atunci când mă vede să mă invite la dans, nu să-i fie rușine cu mine. Să-mi prezinte câmpiile alizee :)), mândră că îi întru în împărăție.

Pe vremuri în tradiția samurailor exista un obicei. Aceștia în fiecare dimineață se pregăteau pentru moarte printr-un ritual, care implica pe lângă aranjarea părului, tăierea unghiilor, îmbrăcarea unei ținute specifice și atenția la cel mai mic detaliu. Tradiția spune că se pregăteau pentru moarte, eu zic că se pregăteau pentru viață. Atenți și meticuloși, la ei și la cei care-i înconjurau.

Tu ce faci?

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/

Manifestare…

Am ajuns la concluzia că nu poți manifesta ceva fără a-ți pune atenția acolo. Fără că tu să dai ceva în schimb. Este totul un schimb de energie, uneori mai grosier alte ori mai subtil. “There is no something for nothing” în lumea fizicalitatii. Factorul primordial este că întâi de toate este necesar să FII, apoi să faci apoi să ai. A Fi a face, a ști, a avea. Aceasta este secvența divină.

Au trecut 35 de ani și până acum nu am fost curios să îmi cunosc limba pe care o vorbesc. Să înțeleg cu adevărat care este sensul cuvintelor pe care le scot pe gură.

Am trăit cu vaga impresie că așa trebuie să fie pentru că așa am învățat sau am fost învățat. Dar dacă nu este așa, dacă lucrurile stau altfel? Dacă tot ceea ce am învățat cu toate bunele intenții este eronat?

Poate este timpul să pun sub semnul întrebării majoritatea convingerilor pe care le am. Să le scot eu pe ele la tablă așa cum eu am fost scos cândva pentru ele. Pentru a-mi fii întipărite în memorie. Poate este timpul să-mi scot ghidul interior și să îl întreb când a făcut ultimul upgrade. Pentru că prea am senzația că îl urmez orbește. Poate gândurile pe care le am nu sunt ale mele, ci doar le am. Cine zice că dacă ai ceva este musai al tău?

Este timpul să fie timpul meu :).

de Călin Mugurel

Sursa foto: https://pixabay.com/

Pe urmele dezvățului

De ceva vreme, am senzația că sunt pe urmele dezvățului.
Caut un concept, o idee sau ce știu eu ce, care să-mi ofere acel jackpot.
Care să mă scoată în lume, care să-mi dea ceva ce eu aveam vaga impresie că îmi lipsește, să-mi ofere recunoaștere.
De foarte multă vreme am așteptat ca cineva să-mi spună, băi ești bun, ce ai tu este valoros, sau ai calitatea ”x” cu care poți face ”y” lucruri.
Am realizat de ceva vreme că toooooată contrucția asta, toată așteptarea asta, nu era decât o poveste inutilă în capul meu.
Poveste insuflată de către societate, lume sau modelele cu care am crescut.
Fiecare face ce știe, asta am realizat.
Fiecare om face ceea ce îi este confortabil, cunoscut.
Iși propagă trecutul la nesfârșit schimbându-i doar masca.
Mai îi pune ceva accesorii, mai îi dă cu o altă culoare, face fix aceeași mutare în alt mod.
Apoi nu își explică, cum se face că a ajuns în același loc, cu aceleași probleme, sau se confruntă cu aceeași situație sau tip de situațîi.
Intâlnește oameni cu același caracter, în final concluzionând cu întrebarea clișeu “de ce mi se întâmplă numai mie?”
Răspunsul este simplu, ți se întâmplă numai ție pentru că asta alegi, conștient sau inconștient, ești dependent de niște tipare mentale și o chimie a corpului cunoscută ție.
Atâta timp cât îți este cunoscut te simți în siguranță, chiar dacă ceea ce îți este ție familiar este o stare de depresie, anxietate, furie, nervi, agitație sau lipsă, fie ea financiară sau sentimentală o vei propaga.
Dacă aș vrea să îți provoc acea stare și dacă ai un minim de luciditate ai realiza cum te ridici împotriva mea, cum primele cuvinte care-ți ies pe gură vin în apărarea și justificarea stării pe care o ai.
Ca și cum ești pregătit sau pregătită in avans pentru o astfel de situație.
Nu-i nici de mirare că faci acest lucru, doar ai acordat timp și energie acelei stări.
Ai construit-o cu măiestrie conștient sau inconștient uneori în ani de zile, acordându-i resursele tale.
Este creația ta și  ca orice creator, vrei nu vrei te îndrăgosteșți de ea și uneori uiți că tu ai făcut-o pe ea, nu ea te face pe ține.
Când ea ajunge să te facă pe tine, atunci ai ajuns în stadiul în care confunzi, te confunzi, te identifici cu ceea ce este parte din tine, dar nu este tot ceea ce ești sau poți fi.
Este ca și cum ți-ai tăiat aripile pentru că ai descoperit mersul biped, după ce 1 an te-ai deplasat de-a bușilea.
Este plăcut , este minunat să te îndrăgostești de propria creație, dar nu este plăcut ca aceasta să îți devină dependență.
Pentru ce să te consume, să te controleze?
Pentru ce să lupți pentru limitările tale?
Doar pentru a avea o identitate?
Pentru a te putea defini între niște granițe?
Mintea doar asta poate recunoaște, limite și puncte de reper.
Puse la un loc acestea îți oferă o identitate.
Identitate este masca pe care o prezinți lumii și cu care îți trăiești existența.
Dar cum nimic nu rămâne neschimbat, cum lumea aceasta este un vortex în continuuă micare, schimbare, transformare, tu pentru ce motiv stai agățat de niște credințe?
Doar pentru a putea pune degetul să spui, de aici până aici sunt eu?
Merită?
Fă-ți un upgrade!…vezi ce iese.

Hai pe urmele dezvățului!

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/

Sus-pen-dat…

Nu știu ce experimentez în aceste clipe. Mă simt gol, părăsit, abandonat…deși nu sunt al nimănui.

Atârnat de niște tipare ale vieții. Odată scos din ele simt ca și cum ceva din mine a dispărut. Acel ceva nu va mai avea loc, nu se va mai manifesta, cel puțin așa cum îmi era mie cunoscut și recunoscut.

Habar nu am!

Am dormit doar câteva ore, vre-o 3 și somnul a fugit, lăsând loc unui gol. Nici măcar nu mă pot plânge de un amalgam de gânduri pentru că acesta nu este.

Ori de câte ori pun atenția în interior și caut ceva în aceste clipe nu mă așteaptă acolo decât o liniște. Nu liniște ci mai degrabă o suspendare a ceea ce a fost odată lumea mea interioară.

Îmi vine să plâng, să sufăr, să urlu.

Deși uneori m-au încercat gânduri mai grave în consecință decât ceea ce se întâmplă în acest moment în jurul meu, nici unul nu a reușit să trezească această suspendare.

Interesant cum aveam senzația că nimic nu mă mai poate atinge, observ că nu pot trece prin viață neatins de aceasta și realizez că acesta este rolul ei. Să te atingă să te zduncine, să-ți dărâme concepte, idei despre ceea ce tu crezi că este adevărat sau neadevărat.

Ca într-un final să rămâi suspendat, lipsit de ceea ce credeai că ești tu. Mă privesc și îmi dau seama că nu există varianta “bună sau rea” în a trata situația.

Nici măcar nu știu ce doare…

Mă las în voia curgerii naturale a vieții, oricum iluzia controlului a picat și ea odată cu “lumea mea”.

Când nu știi ce să faci…ce faci? Taci?

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/

Care este perspectiva dependenței prin ochii mei?

Care este motivul pentru care fumatul a luat amploare?

Există un mic truc pe care cel mai probabil cei care produc țigări îl știu. Respirația conștientă este cea mai rapidă cale de a te conecta cu corpul tău. Ai observat cum ori de câte ori ești stresat simți nevoia să fumezi pentru a te calma? Ei bine, nu țigara este cea care te calmează ci simplul fapt că respiri într-un anumit fel. Schimbi practic tiparul respirației și îți muți atenția pe țigară. În felul acesta energia ta mentală se desprinde de problemă și este normal să nu mai aibă același impact asupra ta.

News flash: ori de câte ori îți schimbi tiparul respirației se schimbă și chimia în corp, so all you smart peoples, nu țigara te relaxează ci felul în care respiri.

Stăteam și vorbeam cu un coleg despre cât de util este fumatul.

  • gustul e nasol
  • substanțele pe care le bagi in tine sunt nasoale
  • hainele de pe tine miros ca dracu
  • dinții ți se îngălbenesc
  • degetele între care ții țigara de asemenea ți se îngălbenesc

Întrebări ce merită puse zic eu…

  • este poartă spre comunicare?

Copii mici în parc nu au nevoie de țigări să se întrebe de vorba. Numai adulții au nevoie de motive “solide” pentru a interacționa. Prejudecățile pe care le au despre ei și despre ceilalți nu le permite să aibă o interacțiune cu semenii lor, naturală de altfel.

  • makes you look cool?

Cât de cool poate arăta un om care este la milă unui obiect de 5 cm.

Bănuiesc că asta nu este o problemă dacă viața pe care o experimentezi este una de tot rahatul.

  • te relaxează, te scapă de stres?
  • fumezi când te plictisești?

Gândurile pe care le ai sunt de o anumită calitate. Când fumezi, mai precis respiri conștient ești mai prezent și automat plictiseala dispare.

  • creează dependență?

Ar fii stupid nu fii dependent de propria respirație. Altfel ai murii:)). Încetați mai credeți în bazaconii. Ai un sistem care s-a dezvoltat în decursul a milioane de ani sunt mai mult decât sigur poate face față unei așa zise dependențe.

  • este o portiță de relaxare? (pe asta am simțit nevoia să o repet).

Ești într-o companie așa proastă? Aici nu refer la cei din jurul tău, ci la ceea ce este în capul tău. ți mintea și gândurile plăcute și nu vei mai caută fugi de tine și cauți la ceilalți motive pentru a fi bucuros, fericit, calm, împăcat ori whatever!!!

  • fumatul ucide?

Nu specifică pe cine :)). Eu nu am văzut pe nici un pachet de țigări scrie – fumatul te ucide pe tine cel care alegi fumezi în clipă asta, nu fix acum, dar în timp.

  • marketing bun? campanii agresive? reclame reușite?

Bull shit exploatează nevoia primordială a vieții, schimbul de informație dintre medii, mai precis și simplu – RESPIRAȚIA.

Dacă fumezi pentru că îți place ,super! Îți urez viață lungă!

Dacă ești condus de un tipar compulsiv care duce la aprinderea unei țigări ca ultimă soluție să te simți mai bine, nasol.

În sesiunile de coaching la un moment dat unii clienți ajung și la acest aspect, dependența de țigări. Pentru mine omul nu este una cu țigara și nici țigara una cu omul, deci sunt independenți! Dependența este dată de atașamentul inconștient pe care omul îl oferă actului în sine. În majoritatea cazurilor clientul are un câștig emoțional în toată această poveste.

Cum este pentru tine?

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/

Când tai frunze în loc să plantezi copaci.

Ți s-a întâmplat vreodată să tragi de timp? În loc să faci lucrurile pe care ți le-ai propus, să te distragi cu tot felul de alte activități? Zilele acestea am făcut un upgrade la tema pentru situl pe care-l dețin. Am realizat într-un final că varianta veche era mult mai user friendly.

După ce am instalat-o am început să caut să schimb fontul și culorile. Uite așa m-am prins într-un uragan de idei care mai de care mai pline de frustrări și furie. Am izbugnit strigând la un prieten după ce acesta m-a întrebat ce vreau să fac.

S-a uitat la mine amuzat de frustrarea mea și mi-a zâmbit, lucru care a făcut să mă scoată din tumultul gândurilor și emoțiilor mele.

Am realizat că uneori este chiar indicat să ai pe cineva răbdător lângă tine care să te privească senin, să te asculte și să nu se lase prins în drama creată de mintea ta.

Nevoia mea de a căuta fonturi, culori, de a face modificări, este nevoia oricărui om care evită să facă ceea ce este esențial și care caută să se distragă de la scopul lui.

Cumva mintea noastră nu este satisfăcută de simplitate. Lucrurile naturale, spontane, lipsite de efort nu cad bine pentru ea.

Nu este de mirare că la un moment dat îți vine să îți ieși din minți și cazi pradă emoțiilor și compulsiilor. Mintea este un bun servitor dar un stăpân teribil, așa că ia controlul, stai de gardă la poarta minții tale și plantează copacii pe care vrei tu să ii privești, nu mai lasă buruienile să crească. Smulge-le!

Ce îți spune mintea ta?

Cum te distrage? Și acum că știi… Ce faci în privința acesta? Concret!

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/
« Older posts

© 2023 dezvat.ro

Theme by Anders NorenUp ↑