De ceva vreme, am senzația că sunt pe urmele dezvățului.
Caut un concept, o idee sau ce știu eu ce, care să-mi ofere acel jackpot.
Care să mă scoată în lume, care să-mi dea ceva ce eu aveam vaga impresie că îmi lipsește, să-mi ofere recunoaștere.
De foarte multă vreme am așteptat ca cineva să-mi spună, băi ești bun, ce ai tu este valoros, sau ai calitatea ”x” cu care poți face ”y” lucruri.
Am realizat de ceva vreme că toooooată contrucția asta, toată așteptarea asta, nu era decât o poveste inutilă în capul meu.
Poveste insuflată de către societate, lume sau modelele cu care am crescut.
Fiecare face ce știe, asta am realizat.
Fiecare om face ceea ce îi este confortabil, cunoscut.
Iși propagă trecutul la nesfârșit schimbându-i doar masca.
Mai îi pune ceva accesorii, mai îi dă cu o altă culoare, face fix aceeași mutare în alt mod.
Apoi nu își explică, cum se face că a ajuns în același loc, cu aceleași probleme, sau se confruntă cu aceeași situație sau tip de situațîi.
Intâlnește oameni cu același caracter, în final concluzionând cu întrebarea clișeu “de ce mi se întâmplă numai mie?”
Răspunsul este simplu, ți se întâmplă numai ție pentru că asta alegi, conștient sau inconștient, ești dependent de niște tipare mentale și o chimie a corpului cunoscută ție.
Atâta timp cât îți este cunoscut te simți în siguranță, chiar dacă ceea ce îți este ție familiar este o stare de depresie, anxietate, furie, nervi, agitație sau lipsă, fie ea financiară sau sentimentală o vei propaga.
Dacă aș vrea să îți provoc acea stare și dacă ai un minim de luciditate ai realiza cum te ridici împotriva mea, cum primele cuvinte care-ți ies pe gură vin în apărarea și justificarea stării pe care o ai.
Ca și cum ești pregătit sau pregătită in avans pentru o astfel de situație.
Nu-i nici de mirare că faci acest lucru, doar ai acordat timp și energie acelei stări.
Ai construit-o cu măiestrie conștient sau inconștient uneori în ani de zile, acordându-i resursele tale.
Este creația ta și ca orice creator, vrei nu vrei te îndrăgosteșți de ea și uneori uiți că tu ai făcut-o pe ea, nu ea te face pe ține.
Când ea ajunge să te facă pe tine, atunci ai ajuns în stadiul în care confunzi, te confunzi, te identifici cu ceea ce este parte din tine, dar nu este tot ceea ce ești sau poți fi.
Este ca și cum ți-ai tăiat aripile pentru că ai descoperit mersul biped, după ce 1 an te-ai deplasat de-a bușilea.
Este plăcut , este minunat să te îndrăgostești de propria creație, dar nu este plăcut ca aceasta să îți devină dependență.
Pentru ce să te consume, să te controleze?
Pentru ce să lupți pentru limitările tale?
Doar pentru a avea o identitate?
Pentru a te putea defini între niște granițe?
Mintea doar asta poate recunoaște, limite și puncte de reper.
Puse la un loc acestea îți oferă o identitate.
Identitate este masca pe care o prezinți lumii și cu care îți trăiești existența.
Dar cum nimic nu rămâne neschimbat, cum lumea aceasta este un vortex în continuuă micare, schimbare, transformare, tu pentru ce motiv stai agățat de niște credințe?
Doar pentru a putea pune degetul să spui, de aici până aici sunt eu?
Merită?
Hai pe urmele dezvățului!
de Mugurel Călin