Am avut curiozitatea să îmi testez corpul să văd pe unde mai sunt cu el din punct de vedere fizic.

Practicant de arte marţiale, sau cel puţin aşa mă ţineam minte, am realizat că ceea ce era în capul meu nu concordă cu realitatea. M-am înfuriat, apoi m-am supărat. Treceam de la furie la supărare, apoi de la supărare la furie.

Cum am permis să se întâmple una ca asta?

Acesta nu sunt eu!

Am rămas surprins când am realizat că acela era vehicolul pe care îl conduc. Unul care scârţâie şi despre a cărui mentenanţă am uitat cu desăvârşire.

Interesant cum, mai multă atenţie ofer telefonului decât corpului. Cum mai des îmi duc maşină la service pentru revizie decât mă uit la corpul meu. Şi totuşi am pretenţia să funcţioneze optim…dragule îmi pare rău că am uitat de tine.  Îţi mulţumesc pentru că indiferent de ceea ce eu am băgat în tine tu mi-ai rămas fidel. Indiferent ce ţi-am oferit ca şi combustibil tu ai avut inteligenţa necesară pentru a trasforma în energie şi nutrienţi.

Mă întreb când oare am început să uit de tine? Când am ajuns la concluzia că te pot abuza în fel şi chip cu tot felul de “mâncăruri şi băuturi”.

Sunt conştient că tu funcţionezi cu oxigen, dar în inconştienţa mea îţi dădeam apă minerală carbogazoasă. Te otrăveam cu dioxid ce carbon.

Când m-am apucat de nebunia asta?

Iartă-mă! Am uitat că eşti un templu. Am uitat de minunea care eşti, am uitat că ai fost plămădit din pământ pentru a-mi servi, ca un bun prieten, nu ca o badjocură.

Te văd acum prieten drag. Îţi mulţumesc! E timpul să îţi întorc favorul. Sunt mult mai atent la nevoile tale. Sunt mult mai conştient de compulsiile care-mi cer un handicap asumat. Să mă întrec la băutură ca a doua zi să mă laud, că sunt încă funcţional. Nu mai sunt puştanul care are ceva de demonstrat.

Iartă-mă! Mulţumesc!