Sunt gânduri pe care le pun pe foaie. Nu știu ce o să iasă și asta îmi stârnește curiozitatea. Aerul în jurul meu este plăcut. Am o senzație de liniște, pace…Așezare. Probabil este de la scaunul pe care stau.

Afară se inserează, E fain! Ziua cu noaptea se întâlnesc într-un dans haios. Oamenii sunt în tranșă lor, departe de ceea ce se întâmplă și adânciți în telefoanele lor. Zâmbesc, imi simt respirația cum intră și iese din plămâni. Respir universul, mă respir pe mine. E fain! Am ajuns să realizez ceva…Fiecare vis care nu este pus în practică moare, fiecare gând neenergizat dispare. Viața se desfășoară în fiecare zi, ea crește nonstop. Este o curgere de energie continuă.

Așa că tu cititorule care ai un vis, dacă nu lucrezi la el astăzi atunci visul tău moare. Se stinge ușor, ușor ca într-un final să-și dea ultima expiratie, nefiind inspirat de către tine.

Au trecut ani buni în care am așteptat să se întâmple ceva, ca într-un final să realizez că totul se întâmplă și eu sunt singurul care așteaptă. Uit, sau mă fac că nu văd uneori mințindu-mă că sunt prea slab pentru a face față curgerii vieții.

Se zice că ne certăm copiii atunci când le este frică de întuneric, dar omule matur, tu ajungi să îți fie frică de lumina. Un tip inteligent a spus odată : ” Oamenii nu poartă culori pentru că le este frică să fie văzuți”.

Este ciudat cum atunci când avem câte un copil mic pe mâna îl îmbrăcăm în tot felul de chestii caraghioase, îl împopoțonăm că pe o bijuterie că să-l observe tot poporul. Dar de noi uităm…purtăm blugi, tricouri, cămăși, bluze – negre, gri, kaki, mințindu-ne că este mai comod așa.

Cum ar fi dacă astăzi ai muri? Ei bine eu dacă mor astăzi vreau ca atunci când doamna moarte vine, măcar să mă găsească bine îmbrăcat, viu colorat. Atunci când mă vede să mă invite la dans, nu să-i fie rușine cu mine. Să-mi prezinte câmpiile alizee :)), mândră că îi întru în împărăție.

Pe vremuri în tradiția samurailor exista un obicei. Aceștia în fiecare dimineață se pregăteau pentru moarte printr-un ritual, care implica pe lângă aranjarea părului, tăierea unghiilor, îmbrăcarea unei ținute specifice și atenția la cel mai mic detaliu. Tradiția spune că se pregăteau pentru moarte, eu zic că se pregăteau pentru viață. Atenți și meticuloși, la ei și la cei care-i înconjurau.

Tu ce faci?

de Mugurel Călin

Sursa foto: https://pixabay.com/