Deseori stau şi mă gândesc care-i treaba cu lumea asta, cu universul. Pentru ce sunt aici?…
Şi de fiecare dată ajung la acelaşi răspuns… Încetează să mai pui întrebări şi trăieşte!
Nimic magic în aparenţă. Să mă întorc la viaţa de zi cu zi, să fac ceea ce fac în fiecare zi… Muncă, acasă, somn, muncă, acasă ( timp cu familia), somn.
Ar “trebui” să fie mai mult de atât. Cel puţin speranţa unui cufăr magic undeva în viitor, pentru că trecutul nu mi l-a furnizat, până acum.
Wtf! Există?… nu există. O să fie?… nu o să fie!
Ne umplem capul cu întrebări fără răspuns, doar pentru a evita ceea ce este deja.
Avem aer?
– Avem!
Respirăm?
– Respirăm! ( conştient sau inconştient o facem ).
Bate inima?
– Bate ( şi asta fără să primească vre-o comandă inteligentă de la noi, cei care credem că suntem la butoane ).
Totul în existenţa se mişcă într-o direcţie sau alta, numai oamenii se pun de-a curmezişul vrând să realizeze nu ştiu exact ce.
Încotro oameni buni?
Către mai mulţi bani, mai mult timp liber, mai multe răsărituri pe malul marii sau vacanţe la ski?
Sau de ce nu, mai multă linişte, mai puţin stres, o bere rece, un vin fiert, o bucată de ciocolată care nu îngraşă.
Micile plăceri ale vieţii care parcă ne-au fost răpite de zgomotul unei societăţi care este într-o continuă viteză.
Şi societatea… cine-i societatea?
Eu unul sunt un om al cetăţii. Deci, sunt parte a societăţii şi aleg pentru mine în fiecare zi.
Alert, atent! Nu mereu îmi iese, dar când o fac, zâmbesc cu gura până la urechi că un smintit.
M-am mai prins odată de jocul meu. Eu centrez, eu dau cu capul, eu sunt în tribune şi huidui sau aplaud.
Am încetat să mă mai întreb cum sunt strugurii, pentru că am mere şi prefer să mă bucur de ele.
Tu ce alegi??