Competiția este un lucru minunat, aceasta reprezintă prilejul ideal pentru etalarea competențelor, abilităților dobândite sau șlefuite. Un semn al progresului fizic sau intelectual.
Problema intervine când apare stresul competițional. Acesta se manifestă în momentul în care simți că ești incapabil. Când abilitățile tale nu se ridică la nivelul provocării.
Adversarul reprezintă companionul care-ți este alături pentru a scoate din tine ce ai mai bun de oferit. Privește-l ca pe un catalizator care grăbește procesul, fără el nu ar exista competiție.
Arta etalării se transformă într-o chestie tensionată pe care o punem într-o bulă și o numim stres. De obicei bula se localizează în piept, stomac sau în ceafă.
Dacă abilitățile tale sunt cele potrivite pentru sarcina prezentată atunci nu văd unde ar fi problema, și pentru ce atâta stres :). Cumva la un moment dat în existența noastră am luat de bună tensiunea și am integrat-o în noi, ca și cum fără ea ne-am dezintegra.
Stai o clipă și gândește-te…Ori de câte ori ceva din corpul tău funcționează corespunzător nici măcar nu simți că organul respectiv se află acolo și își face treaba LINIȘTIT. Dar în momentul în care ceva este dereglat, corpul are metodele lui de a trage semnale de alarmă.
Prima dată un mic disconfort, o tensiune de mică durata, care într-un final se transformă în ceva acut și dureros. Până când decizi să te adresezi problemei și să ajuți corpul să restabilească echilibrul natural.
Același lucru se întâmplă în competiția sportivă sau în business. Corpul trage semnalul de alarmă pentru că întâlnește o situație necunoscută. Mintea îți invadează capul cu întrebări care mai de care mai complexe, iar tu în loc să îți acorzi timp să respiri, să vezi dacă într-adevăr s-a întâmplat ceva demn de luat în seama, te focalizezi pe senzația de tensiune din corp și nu faci decât să reproduci starea.
Uneori uiți să respiri, sau o faci sacadat și scurt folosind partea de sus a plămânilor umflandu-ți pieptul, creând și mai multă tensiune în corp. Fiecare sportiv sau om de business de succes care este întrebat ce anume a făcut în momentul lui de glorie vorbește despre o stare de flow, lipsită de efort. Ca și cum el ar fi fost mai mult observatorul acțiunii decât cel care o realizează.
Unde este gloria în toată chestia asta? Dacă eu nu sunt nici măcar conștient de ceea ce fac, și dacă nu-mi pot atribui ceea ce am făcut oferind o explicație complexă și inteligentă despre ce și cum am făcut EU!
Ei bine frumusețea fix asta este. Nu ai nevoie să vorbești sau să-ti atribui ceea ce deja ești :). Acțiunea însăși. Nu ai nevoie să scrie pe fruntea ta SUNT CAMPION. Pentru că toate acestea se vor vedea că atribute intrinseci, fără a fi nevoie să le verbalizezi.
Tu expresia a ce ești?
Sursa foto: https://pixabay.com/