Tag: dezvoltare personala

Ce faci când eşti într-o situaţie în care gândul tău strigă către tine: “-Nu eşti capabil să faci faţă situaţiei!” Spui… fuck it! Şi accepţi provocarea sau intri în cochilia ta din care lucrurile par a fi în siguranţă. Mintea este făcută să te protejeze, nu spun că este bine sau rău dar acesta este scopul ei. Scop pe care şi-l îndeplineşte atât de bine pe cât a fost programată. Este ca şi cum tu ai avea o livadă de pomi fructiferi şi cineva te întreabă: -Ce creşti? Iar tu îi rapunzi pe un ton răspicat şi aproape dezamăgit: -MERE…pentru sunt singurele fructe care cresc la mine în livadă. Ei bine pentru că doar asta plantezi. Se zice că nu poţi învaţa un câine bătrân trucuri noi. Asta pentru că cei care au spus această zicală probabil se concentrau pe câine şi pe truc, în loc să îi aducă la cunoştinţă animaluţului că până şi el poate învăţa trucuri noi indiferent de ceea ce crede. O sa rămâi suprins să vezi ce pot face oamenii atunci când simt şi văd că există posibilitatea învăţării a ceva nou. Nu tot ceea ce facem iese din prima aşa cum ne dorim, cum ne aşteptăm. Şi asta iar face parte din mecanismul minţii de a ne proteja. Creearea de aşteptări, apoi neatingerea lor. Mereu lucrurile în capul nostru sunt învelite într-o aura misterioasă, un ceva care are legat de el promisiunea unui sentiment de a fi sau a te simţi într-un anumit fel la îndeplinirea scopului. Nu este decât praf în ochii celui ce crede în iluzii. Nimic pe lumea aceasta nu îţi va oferi un sentiment. Toate trăirile, sentimentele tale izvorăsc din interiorul tău. Le ai deja! Nimeni şi nimic nu îţi dă nimic deşi aşa pare. Alergăm înnebuniţi să obţinem ceva de la ceilalţi. O stare de bine, un zâmbet, aprobare, sprijin, mângâiere. Dacă priveşti atent toate aceste lucruri, senzaţii se întâmplă atunci când le dai voie să se întâmple. Ele izvorăsc din interiorul tău. Sunt deja potenţialităţi în tine şi ies la iveală atunci când le laşi, ţi le asumi şi le manifeşti. Tot ceea ce se întâmplă este un joc interior al formelor invizibile transformate în vizibil. Ne scapă faptul că sursa lor suntem chiar noi. Ai fost curios să închizi ochii pentru o perioada mai îndelungată să vezi ce se întâmplă cu lumea? La început poate apărea un zgomot, apoi imagini proiectate, reziduri ale minţii, interpretări, senzaţii, gânduri care zboară de colo colo şi te agaţă în vâltoarea lor. Dacă ai răbdare după o perioadă acestea se rarefiază precum aerul încărcat de peste zi la atingerea dimineţii. Uşor uşor gândurile se aşează, zgomotul intern se pierde într-o vastă dimensiunea a liniştii. Ataşamentul dispare şi rămâne doar o prezenţa, care observă, fără să judece, fără să interpreteze. O stare de a fi:). În livada ta cresc doar mere, pentru că tu eşti grădinarul şi asta plantezi, animăluţul din tine nu mai învaţă trucuri noi pentru că a uitat cum este să se joace sau măcar că se poate juca. Pentru ce te-ai limita la un set de credinţe fixe şi rigide?… Deja ai răspuns? Atunci poţi fi sincer cu tine şi să-ţi dai seama că, dacă nu joci la potenţial maxim te joci cu tine. Sau mai degrabă laşi mintea să preia controlul şi să facă ce ştie ea mai bine, să te ţină în graniţe fixe de protecţie. Cine se uită la aceeaşi piesă de teatru ani la rând? Ce om întreg la minte joacă acelaşi joc la nesfârşit? Cât mai ai de gând să dansezi după cum cânta mintea ta? Există riscuri, nu am să te mint…ori de câte ori păşeşti în afara ariei tale de confort şi siguranţă şi mai ştiu ceva…MERITĂ!

Intri conştient în joacă?

Sursa foto: https://pixabay.com/